Cosmin Irimies-Branding institutional-suport de curs.pdfCosmin Irimies-Branding institutional-suport de curs.pdf

            „Brand” a devenit în ultima jumătate de secol unul dintre cei mai folosiți termeni în marketing si relațiile publice. Brandul a devenit în acest moment elementul central al oricărei strategii de imagine, indiferent ca e vorba de promovarea unui produs, serviciu, instituție sau persoană. Ca atare, pentru orice specialist în comunicare este imperios necesar sa cunoască în amănunt disciplina brandingului, componentele de bază ale unui brand și modul în care acestea trebuie manageriate pentru a obține cele mai bune rezultate la nivelul promovării de imagine. Specialistul în comunicare trebuie deci să nu fie doar un bun cunoscător al teoriei brandingului, ci să fie capabil să desfășoare activități de management al brandului, adica să aplice diferitele tehnici de marketing necesare pentru promovarea brandului respectiv. Întrucât acoperirea întregii teorii și practici a brandurilor este o activitate deosebit de vastă, acest curs se concentrează în special asupra brandingului instituțional, un capitol foarte important al teoriei brandingului.

            Pornind de la aceste considerente, în elaborarea conținutului disciplinei Branding instituțional s-a ținut cont de cercetările teoretice existente la această oră, dar și de practicile utilizate la nivelul societăților avansate în ceea ce privește domeniul relațiilor publice, de noile evoluții, tendințe și cerințe ale domeniului în ceea ce privește tehnicile, strategiile, dar și tehnologiile comunicaționale.

                Cursul urmărește înțelegerea și utilizarea practică a conceptelor specifice activității de branding instituțional, obiectivele sale specifice vizând:

- înțelegerea conceptelor și a importanței activității de branding

- familiarizarea cu specificul, principiile și mecanismele activității de branding

- formarea deprinderilor practice, a abilităților de bază necesare desfășurării unor campanii practice de branding instituțional

- punerea în practică a tuturor cunoștințelor acumulate prin realizarea planului unei campanii coerente de branding instituțional 

La finalul cursului, studenţii vor dobândi cunoștințe și competențe care vizează:

·         Definirea și înțelegerea principalelor concepte specifice domeniului activității de branding la nivel instituțional în contextul evoluției din ce în ce mai accentuate a acestui domeniu

·         Înţelegerea şi utilizarea limbajului de specialitate;

·         Dezvoltarea abilităţilor de analiză a diferitelor tipuri de probleme care se pretează intervețției și acțiunii;

·         Identificarea, înțelegerea și utilizarea diferitelor acțiuni caracteristice activității branding

·         Dezvoltarea abilităţilor de identificare şi de utilizare a instrumentelor, metodelor, tehnicilor şi strategiilor specifice activității branding instituțional;

·         Formularea de ipoteze, operaţionalizarea conceptelor;

·         Dezvoltarea şi implementarea strategiilor de branding instituțional în funcție de diferite contexte

·         Identificarea și utilizarea unor indicatori relevanţi pentru evaluarea rezultatelor campaniilor de branding instituțional;

·         Dezvoltarea abilităţilor de analiză a campaniilor de branding instituțional deja derulate sau aflate în derulare; 

·         Dezvoltarea și exersarea abilităților de creare/ concepere a planurilor unor campanii noi de branding  pornind de la situații date

·         Elaborarea unor strategii proprii de branding