Cursul își propune prezentarea în general a aspectelor legale privind starea civilă a
persoanei fizice și în special a procedurilor administrative de stare civilă. De asemenea, cursul realizează
familiarizarea studenților cu noțiuni referitoare la determinarea identității
persoanei și a statutului pe care acesta îl are, posesia de stat și factorii de
ordin natural, acțiunile de stare civilă, actele de stare civilă și mențiunile
de stare civilă, precum și proba stării civile, în vederea unei corecte
utilizări a acestor noțiuni. Cursul contribuie la familiarizarea studenților cu
realităţile teoretice şi practice ale instituţiei care stă la baza societăţii
şi anume a familiei, în condițiile în care noţiunile care privesc
încheierea și desfacerea căsătoriei precum şi celelalte instituţii conexe sunt
parte integrantă din pregătirea unui viitor funcţionar public deoarece aceste
elemente vor constitui instrumente de lucru în activităţile ce urmează a fi
desfăşurate după absolvirea facultăţii.
- Course creator: Torja Ionel